Cei patru membri ai grupului Ilaşcu, condamnaţi de un aşa-zis tribunal de la Tiraspol, vor beneficia de pensie oferită de România

0
190

Cei patru membri ai grupului Ilaşcu, condamnaţi la închisoare, în 1993, de către un aşa-zis tribunal de la Tiraspol, vor beneficia de o pensie oferită de statul român.Este vorba despre Ilie Ilaşcu, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa. Legea care prevede acest lucru a fost promulgată de preşedintele României, Klaus Iohannis.

Despre acest lucru a anunţat chiar autorul legii, deputatul român Eugen Tomac. Oficialul a scris că cei patru cetăţeni români “se bucură astăzi, după un efort de mai bine de zece ani, de recunoaşterea şi aprecierea statului român, meritate pe deplin”.

Amintim că, Ilie Ilaşcu, originar din raionul Făleşti, a fost condamnat la moarte, dar a fost eliberat în 2001. Alexandru Leşco a fost condamnat la 12 ani de închisoare şi a fost eliberat în 2004, după executarea întregii pedepse date ilegal. Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa au fost condamnaţi la 15 ani de închisoare şi au fost eliberaţi în 2007.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here